Am modificat articolul ultima data pe: 04.07.20

 

Ca posesor de caine, esti cu siguranta atras de toate acele accesorii frumoase si interesante, disponibile in petshopuri. Insa nu tot ceea ce vezi expus i se potriveste cainelui tau. Invata care este tipul de lesa care i se potriveste!

 

Oricat de simpla sau de banala ar parea, lesa este unul dintre cele mai importante accesorii pe care le va avea cainele tau, in intreaga sa viata. De asemenea, lesa este unul dintre cele mai utile instrumente pe care le vei folosi pentru a dresa, ingriji si proteja cainele la care tii atat de mult. Si in cele mai multe locuri din lumea asta, lesa in spatiile publice este obligatorie prin lege. 

Ai zice ca nu e mare lucru sa cumperi o lesa pentru cainele tau, dar cand intri in magazinele dedicate si descoperi oferta atat de variata, probabil ca te simti macar putin coplesit. Cum sa o alegi pe cea corecta? Care e cea mai buna ca sa il educi sa mearga frumos pe strada? Care e potrivita ca sa il inveti despre politetea sociala? Ce ar trebui sa alegi ca sa il impiedici sa mai traga si sa se stranguleze?  Lasa-ne sa iti usuram putin situatia si sa te ajutam sa alegi!

 

Lesa standard

Lesa standard este cunoscuta tuturor: ea masoara intre 1 si 2.4 m, are o carabiniera cu care se ataseaza la zgarda sau la hamul cainelui, e prevazuta la capat cu o bucla pe post de maner si poate fi confectionata dintr-o mare varietate de materiale. Probabil ca cele mai populare, in prezent, sunt cele textile, cu sectiunea rotunda, 

Lesele standard au diametre diverse, astfel incat sa poata fi adaptate la talia cainelui. Atata timp cat ai grija sa alegi grosimea adecvata, lesa standard ofera siguranta si control. In perioada de dresaj, o lesa mai scurta, de 1 – 1.2 m este preferabila; pe masura ce cainele invata bunele maniere, poti trece la o lesa mai lunga. 

Lesele elastice

Desi par o chestie noua si inovatoare, lesele elastice ar trebui evitate. Producatorii si comerciantii spun ca rezolva problema cainilor care trag, ingreunandu-le actiunea si reducand solicitarea la nivelul manerului, dar orice dresor iti va explica faptul ca, in acest caz, corectia trebuie sa vina din partea proprietarului, nu a lesei. 

Elasticitatea lesei nu face decat sa ii solicite inutil gatul si coloana, ea genereaza presiune si apoi o elibereaza brusc, cainele nu reuseste sa inteleaga nimic, iar tu pierzi abilitatea de a comunica cu el prin intermediul lesei. 

 

Lesa pentru bot

In original, acest tip de lesa este denumit “pentru caini lideri”, oferand un indiciu evident despre tipul de caine caruia i s-ar potrivi. Produsul seamana unei zgarzi pentru bot si aminteste cumva de capastrul unui cal; producatorii il recomanda pentru cainii foarte voluntari, care isi asuma din oficiu statutul de lider si care au tendinta de a trage. Teoria spune ca atunci cand cainele trage, lesa ii va intoarce automat capul catre tine, facandu-l atent la comenzile tale si impiedicandu-l sa accelereze prea tare. 

Primul lucru pe care il observi la un caine care poarta asa ceva este limbajul corporal care arata ca nu e deloc incantat de idee. Unele voci spun ca e doar chestie de obisnuinta, si ca odata ce cainele s-a invatat sa poarte genul acesta de lesa, o va ignora exact asa cum face cu zgarda obisnuita. Pe de alta parte, zona botului este una delicata, blana este fina, pielea la fel, iar purtarea regulata a unui asemenea produs lasa urme.

Mai mult decat atat, ideea de a smuci capul cainelui bruc, intr-o parte, ne da dureri de gat chiar si noua, in timp ce scriem aceste randuri. Ajutorul unui dresor, lucrul regulat cu cainele si educarea acestuia sunt solutii mult mai eficiente si mai elegante decat aceasta. 

Lesa ham

Lesa ham reprezinta un ham si o lesa, intr-o singura piesa. Produsul este confectionat in general din material textil cu sectiune rotunda si este proiectat, teoretic, pemntru a impiedica cainele sa sara. Produsul se strange pe corpul cainelui atunci cand acesta trage sau sare, producand disconfort la nivelul pieptului. 

Producatorul acestui produs sustine ca el este eficient pentru cainii care au colaps traheal; astfel, presiunea pe trahee ar fi redusa. Desigur, ideea e una nobila, dar e necesara o informare serioasa inainte de a alege si de a folosi asa ceva, pentru a evita sa ranesti cainele involuntar. Din pacate, presiunea exercitata pe zona pieptului il stimuleaza in general pe caine sa traga si mai tare, exact asa cum se intampla si cu un ham normal. 

 

Lesa de dresaj

Lesa de dresaj este tot un produs de tip 2 in 1: o fasie lunga de material, cu un inel la capat. Manerul lesei este trecut prin acest inel, astfel incat sa se formeze o bucla care ii este trecuta cainelui peste cap si care inlocuieste zgarda. 

Acest gen de produs se pune si se scoate foarte usor, dar este important ca el sa stea cat mai sus pe gatul cainelui, imediat in spatele urechilor, altfel cainele va incepe sa tuseasca si sa se sufoce atunci cand trage…sau cand tragi. 

Lesa de dresaj ar trebui folosita in situatii speciale, nu ca un accesoriu de zi de zi. O poti folosi in timpul sesiunilor de dresaj, o poti folosi in situatii urgente in care nu ai timp sa ajustezi zgarda, o poti folosi ca pe o varianta de tranzit (ca sa muti cainele dintr-un tarc in altul), dar e putin probabil sa fie ok pentru plimbarile uzuale. 

Lesa tip martingala

Acest tip de lesa este tot un produs 2 in 1, care include si zgarda, si lesa. Practic, zgarda este una incompleta, care are la capete doua inele, de care sunt prinse doua bride ale lesei. Atunci cand cainele trage, cele doua inele se apropie, facand ca zgarda sa se stranga in jurul gatului.

Avantajul acestui tip de lesa este acela ca se potriveste foarte bine cainilor cu gatul gros si capul mic, cum sunt ogarii, oferind un grad superior de siguranta. In plus, acest gen de sistem se pune si se scoate cu mare usurinta. 

 

Lesa retractabila

Prin urmare, pentru siguranta cainelui si a stapanului, in aceasta categorie de lese pentru animale,  modelul retractabil nu e genul de produs pe care sa il recomandam cu inima deschisa, existand numeroase alte lese pentru animale, mai potrivite.

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments