Silicat versus nisip clasic

Am modificat articolul ultima data pe: 29.03.24

 

Atunci cand vine vorba despre pisica – sau pisici – si litiere, suntem singuri ca iti doresti cele mai bune produse. Intrebarea este: care e alegerea potrivita pentru tine, silicatul sau nisipul clasic, care formeaza bulgari?

 

Alegerea substratului pentru litiera pisici poate fi un subiect delicat, mai ales ca fiecare dintre persoanele pe care le consulti pe aceasta tema are o opinie diferita asupra subiectului. Sanatatea si buna-starea pisicilor noastre depind de compozitia fiecaruia dintre sortimentele disponibile pe piata, de felul in care rezolva ele problema mirosului, a prafului, a mizeriei din jurul litierei, de preferintele pisicii sau de eventuale afectiuni ale acesteia, care ar putea fi agravate de unul dintre ingrediente. 

 

Care este compozitia asternutului pentru litiera?

Ca sa intelegi care e diferenta dintre diversele sortimente de pe piata si ca sa il poti alege pe cel mai bun dintre ele, este obligatoriu sa intelegi care este continutul lor.

Exista doua mari categorii de asternut clasic, cunoscut si ca “nisip pentru pisici”: cel care face bulgari si cel care nu formeaza bulgari. Nisipul contine un material argilos, capabil sa retina o cantitate de lichid cel putin egala cu greutatea sa. Nisipul care formeaza bulgari contine granule naturale de bentonita, care au proprietatea de a se lipi intre ele atunci cand au absorbit umezeala. 

Silicatul pe de alta parte contine silicat de sodiu, procesat cu apa si oxigen. Rezultatul obtinut in urma acestei procesari este o granula mica, de forma rotunjita, cu mici pori pe suprafata, care ii permit sa absorba o cantitate de lichid de pana la 40 de ori mai mare decat propria greutate. 

Granulele din compozitia silicatului sunt similare desicantului din ambalajele cu incaltaminte sau medicamente. Exista, insa, particularitati de procesare care fac ca silicatul sa fie sigur pentru pisici. 

 

Controlul mirosurilor si nisipul clasic

Unul dintre principalele criterii de selectie atunci cand vine vorba despre asternutul pentru litiera pisicii este capacitatea sortimentului preferat de a absorbi mirosurile neplacute. Nisipul conventional are o capacitate medie de a retine mirosul, problema lor este ca absorb doar o cantitate limitata de lichid si, o data granulele imbibate, ele isi pierd abilitatea de a anula mirosul.

Unii producatori adauga in compozitie bicarbonat de sodiu sau diverse alte dezodorizante, dar chiar si asa, odata ce nisipul a absorbit cantitatea maxima de lichid pe care o poate retine, lucrurile scapa de sub control. Asta inseamna ca e nevoie sa cureti litiera zilnic ca sa nu se imprastie mirosuri deranjante. 

Un alt dezavantaj al nisipului clasic care contine substante dezodorizante si parfumuri este ca unele pisici pur si simplu nu le tolereaza, ceea ce le va face sa isi caute un alt loc pentru a-si face nevoile. O pisica educata care incepe brusc sa faca prin casa poate fi bolnava sau poate fi nemultumita de starea propriei litiere.

 

Controlul mirosurilor si silicatul

Pentru ca acele cristale pe care le vezi in punga de silicat sunt atat de poroase, ele sunt si foarte eficiente in a retine mirosurile neplacute. Desi ele par netede si dure, sunt de fapt umplute cu o serie de canalicule ce absorb imediat umezeala, odata ce au intrat in contact cu lichidele. Cum acestea sunt “prinse” la interior, moleculele care genereaza mirosul sunt si ele blocate acolo.

Umezeala absorbita incepe apoi sa se evapore, insa moleculele generatoare de miros raman in interiorul granulelor; capacitatea de absorbtie a acestora se reduce foarte lent in timp, motiv pentru care unele dintre pungile de silicat pot fi folosite timp de pana la o luna de zile, pentru o singura pisica. 

Exista, si aici, o conditie importanta: pentru o eficienta maxima, stratul de silicat din litiera trebuie sa fie suficient de gros incat urina sa nu ajunga pana la fundul vasului. In caz contrar, umezeala nu mai este absorbita eficient.

Fecalele trebuie stranse zilnic, iar silicatul trebuie “amestecat” pentru a incuraja evaporarea eficienta a umezelii. Dezavantajul cel mai important al silicatului este acela ca, odata murdar, el trebuie schimbat integral, caci e posibil sa scoti numai zonele “contaminate”. 

 

Tipul de asternut si praful

Praful este o problema pentru persoanele – si pisicile – care sufera de astm, dar o cantitate mare de praf poate avea efecte negative si asupra oamenilor si felinelor sanatoase. Acesta este motivul pentru care specialistii recomanda sa optezi pentru un asternut cu o cantitate redusa de praf. 

Exista variante de nisip clasic care sunt comercializate ca “fara praf”, formula lor luand in calcul acest considerent. Un alt mare avantaj al lor este ca pisica nu iti va lasa urme peste tot prin locuinta.

Silicatul, pe de alta parte, nu contine nici el praf, deloc sau aproape deloc. In plus, datorita dimensiunii cristalelor, probabilitatea sa le gasesti peste tot prin casa este, de asemenea, foarte mica. De altfel, producatorii au grija la dimensiunile si forma granulelor, astfel incat sa se asigure ca nu ai prea mult de curatat. 

 

Textura

Nisipul clasic seamana cu nisipul obisnuit, din punctul de vedere al consistentei. Asta le stimuleaza pe pisici sa isi foloseasca litiera, care seamana cu mediul natural in care isi fac ele nevoile afara. In plus, senzatia pe care o au atunci cand zgreaptana pare sa le produca un nivel sporit de satisfactie, fiind in concordanta cu instinctul lor. 

Nici cel mai bun silicat pentru pisici nu poate reproduce aceasta senzatie, caci senzata pe care o are pisica atunci cand calca pe granule este diferita. Unele pisici sunt ezitante si par sa evite litiera, in timp ce altele nu au nici o problema. Daca pisica ta nu e incantata de solutia silicatului, poti cumpara un atractant special pentru litiera, care sa o convinga.  

Pret si eficienta

Daca e sa ne referim exclusiv la pretul pe unitatea de volum, nisipul clasic este mai ieftin decat silicatul. Daca e sa luam in calcul capacitatea de absorbtie, lucrurile nu mai sunt la fel de evidente si devine dificil de stabilit care varianta este mai avantajoasa. 

Unii dintre cumparatori pun pret si pe timpul propriu – pana la urma, sa cureti o litiera cu silicat presupune mai putin timp consumat zilnic – si pe confort – cumperi silicat o data la 20 – 30 zile, si nici macar nu sunt asa de grele pungile acelea – si atunci aleg aceasta varianta fara sa stea pe ganduri. 

In momentul in care ai mai mult de o pisica, alegerea silicat – nisip clasic devine ceva mai complicata din punct de vedere financiar. 

 

 

 

Laat een reactie achter

0 COMMENTAIRES