Am modificat articolul ultima data pe: 06.03.21

 

Probabil ca, alaturi de vrabii, porumbeii sunt printre cele mai cunoscute specii de pasari salbatice din Romania. Ii vedem peste tot prin orase, de multe ori si la tara, dar daca e sa stam bine sa ne gandim, nu stim foarte multe despre aceasta prezenta constanta in vietile noastre. 

 

Poate ca aceste pasari omniprezente iti starnesc curiozitatea. Poate ai gasit vreun pui de porumbel si nu stii ce sa faci cu el, sau poate ca ai primit un milion de intrebari de la copil, atunci cand ati mers sa hraniti porumbeii in piata vreunui oras. Oricum ar fi, in continuare poti descoperi cateva informatii de baza despre aceste pasari. 

 

Informatii generale

Atunci cand vine vorba despre porumbei exista o multime de cifre fascinante. De pilda, in conditii bune de ingrijire ei pot trai 10 – 15 ani. Zboara la altitudini de peste 1500 metri si ating pana la 110 km/h in zbor. Sunt pasari care colaboreaza permanent la ingrijirea puilor, atat femelele, cat si masculii.

In familia Columbidae exista 355 specii de porumbei. Iar pe lista porumbeilor domestici figureaza peste 720 de rase; un columbofil cu experienta va sti sa iti ofere informatii despre multe dintre acestea. 

 

Care sunt cele mai cunoscute rase de porumbei?

Dintre cele peste 720 de rase de porumbei cateva sunt mai bine cunoscute. In general, ele se clasifica in functie de scopul pentru care au fost crescute pasarile respective. 

De pilda, daca e vorba despre porumbei voiajori, cele mai multe curse la nivel mondial au fost castigate de porumbei din rasa Fabry. Black Diamond au rezultate foarte bune pentru curse pe distante scurte si medii. Alte rase preferate de catre crescatori sunt Bastin, Flor Engels, Jan Aarden sau Sion.

Rase cu scop decorativ foarte populare sunt Modena, Bufnita Chinezeasca sau Bufnita Africana sau porumbeii Iacobini.

Porumbel, gugustiuc, turturica

Pentru ochiul neavizat, cele 3 specii sunt destul de asemanatoare. Totusi, e bine sa inveti sa le deosebesti. 

Porumbelul salbatic este ceva mai mare decat turturica; gugustiucul are dimensiuni asemanatoare porumbeilor comuni. Porumbelul are penajul variat colorat, in timp ce gugustiucul este cenusiu cu putin negru. 

In timp ce un musafir porumbel sau gugustiuc te va vizita si iarna si vara, turturica este o pasare migratoare. In ceea ce priveste habitatul, turturica este cea mai pretentioasa dintre cele 3 specii; nu o vei gasi peste tot prin oras. Iar coloritul ei este mult mai frumos decat al celorlalte pasari.

 

Si hulubul ce mai este?

Probabil ca ai auzit folosindu-se termenul de hulub cu referire la porumbeii salbatici. Este partial corect, in sensul ca hulubul este o pasare din familia Columbiformelor, ca si porumbelul. Pe de alta parte, discutam despre o alta specie. 

 

Ce mananca porumbeii?

Cu siguranta ai pus mancare pentru pasari pe pervaz si ai vazut inclusiv porumbei pripasiti venind sa se hraneasca. Dar daca tot iti este mila de pasarile ramase fara sursa de hrana pe timp de iarna, macar sa le oferi un ajutor de calitate.

Vazandu-i cum ciugulesc pe strada, putem concluziona ca nu e atat de important ce mananca porumbeii cat timp mananca ceva. Un crescator, insa, iti va spune ca e bine sa apelezi la un anumit tip de furaje, nicidecum la miezul de paine alba sau la alte firimituri.

Porumbeii au nevoie de cereale: grau, porumb, orz si/sau ovaz; leguminoase: mazare, mazariche si linte; oleaginoase: floarea soarelui, rapita si canepa. Prin urmare iti recomandam ca daca vrei sa ii ajuti, sa apelezi la boabe si seminte crude din speciile mentionate mai sus. Desigur, daca esti crescator, aceste lucruri iti sunt deja cunoscute si probabil ai ales deja amestecurile special destinate si alte produse pentru porumbei. 

Am gasit un pui de porumbel orfan

Este o situatie destul de frecvent intalnita, mai ales in orase. Oameni bine intentionati salveaza pui de porumbei (care nu au neaparata nevoie sa fie salvati, uneori…) dupa care intra in panica pentru ca puiul de porumbel nu stie sa manance. 

Modul cum se indoapa porumbeii orfani variaza in functie de varsta acestora. In general, puii foarte mici au sanse reduse sa supravietuiasca, dar puii ceva mai mari, care au aproximativ o saptamana de viata, pot fi salvati cu succes. 

Pregateste un amestec de seminte, apa cu vitamine proaspat preparata si o seringa la care atasezi un tub de cauciuc flexibil. Cu mana ii vei baga in cioc puiului cateva seminte, dupa care ii oferi si cate putina apa. Repeti operatiunea pana cand simti gusa puiului, plina. 

 

Cum arata o cusca pentru porumbei?

In cazul in care ai porumbei in captivitate, o cusca de porumbei poate fi necesara, nu intotdeauna suficienta. In general, cusca se foloseste pentru transport sau expozitii.

Pentru viata de zi cu zi a pasarilor, mai potrivita este o voliera pentru porumbei. Regula general cunoscuta si aplicata de catre columbofili este ca fiecare pereche reproducatoare sa beneficieze de un spatiu minim de 1.5 mc, in timp ce fiecarui porumbel obisnuit trebuie sa ii revina 0.5 mc. 

Orice cusca trebuie sa fie echipata cu macar o hranitoare pentru porumbei si o adapatoare de buna calitate. 

 

Porumbeii au dusmani naturali?

Exista multi dusmani naturali ai porumbeilor. In orase, cel mai adesea sunt atacati de pisici, dar nici sobolanii nu ii ocolesc. Pot fi vanati de uliu, raportandu-se cazuri de pasari rapitoare care isi fac cuibul in anumite zone din oras datorita cantitatii mari de hrana la care au acces. 

In salbaticie, numarul pasarilor rapitoare care ii ataca este mai mare. 

 

Porumbeii si lipsa poftei de mancare

Lipsa poftei de mancare la porumbei poate aparea in cazul a numeroase afectiuni, prin urmare este dificil de pus un diagnostic doar pe baza acestui simptom. 

Atunci cand se solicita un tratament pentru porumbei, in cazul in care se suspecteaza o infectie bacteriana, cel mai adesea se va recomanda doxiciclina. Exista mai multe variante, la mai multi producatori, acest antibiotic fiind eficient in salmoneloze, pasteureloze, bordeteloze, micoplasmoze, clostridioza, chlamidioza, infectii cu E. coli, stafilococi sau streptococi. 

Un alt tratament uzual si necesar in cazul porumbeilor este reprezentat de Rombendazol. Acesta este un antiparazitar cu spectru larg si toxicitate scazuta, administrat periodic la pasari pentru o stare buna de sanatate si o dezvoltare optima. O infectie masiva cu paraziti poate determina simptome usoare pana la severe, lipsa poftei de mancare fiind doar prima dintre manifestari.

Secretii nazale galbene la porumbei

Una dintre cele mai frecvente probleme pe care le mentioneaza proprietarii de porumbei atunci cand se prezinta la farmacia veterinara este aparitia unor secretii nasale galbene la pasarile pe care le au in grija. 

Exista  mai multe afectiuni care pot evolua cu acest simptom, cele mai frecvente dintre ele fiind ornitoza, micoplasmoza, clamidioza, dar exista si infectii virale care pot debuta astfel. Un consult veterinar este o idee buna; daca ai deja o pasare care a murit, ia-o cu tine, caci examenul necropsic poate fi mai concludent. 

 

Cum pot intra in legatura cu alti columbofili pasionati?

Probabil ca cel mai bun mod de a tine legatura cu alti crescatori de porumbei este inscrierea in FNCPR – Federatia Nationala Columbofila din Romania. Exista filiale in fiecare judet din tara si o multime de persoane informate, cu performante in concursuri internationale si detinatori ai unor exemplare cu excelenta valoare biologica, cu care poti colabora. 

Poate ca pasiunea ta a pornit de la un porumbel alb pe care l-ai salvat dintr-o situatie limita si caruia i-ai oferit o viata linistita, sau poate ca cresti porumbei pentru carne, sau ai un efectiv de elita de porumbei standard rosii, voiajori cu care participi la concursuri; in cadrul FNCPR vei gasi intotdeauna un sfat bun de la cunoscatori.

 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments