Am modificat articolul ultima data pe: 02.04.20

 

Avantaje:

Este o hrana super premium, care este adecvata oricarui caine adult. 

Produsul are ingrediente hipoalergenice, care previn declansarea de reactii de hipersensibilitate. 

Formula nu contine cereale, fiind gandita si adaptata nevoilor specifice ale unui animal in esenta carnivor. 

Include suplimente usor asimilabile de vitamine, minerale si acizi grasi. 

 

Dezavantaj:

Fiind vorba despre o formula de mancare incadrata in gama super premium, care include carne si legume, excluzand cerealele si derivatele de carne sau alte surse de proteina animala, Acana propune un pret destul de prohibitiv pentru produsele sale, pret pe care nu orice proprietar de caine si-l poate permite, in cele din urma. 

 

 

 

 

AVANTAJELE EXPLICATE

Intr-un top al diverselor sortimente de hrana uscata de buna calitate pentru caini, Acana ocupa un loc apropiat de capul listei, avand in vedere ca produsul este foarte bine acceptat de catre aceste patrupede. Producatorul a ales sa lanseze pe piata un aliment din gama super premium, perfect adaptat nevoilor speciale ale unui carnivor exclusiv, formulat astfel incat sa poata fi oferit oricarui animal adult, indiferent de talie. 

 

 

Una dintre principalele preocupari ale medicilor veterinari atunci cand vine vorba despre acest tip de dieta este legat de continutul foarte mare de proteina, care poate ajunge sa declanseze reactii alergice la animalele care o consuma pe termen lung. Pentru a elimina acest risc, producatorul foloseste ca sursa de proteina carnea de miel din Noua Zeelanda, cunoscuta pentru ca este foarte bine tolerata de catre animale.

Unul dintre cele mai mari avantaje pe care il ofera hrana Acana este legat de faptul ca reteta sa nu include cereale. Cainele este, la originea sa, un animal exclusiv carnivor, chiar daca apropierea sa de om i-a impus sa devina intr-o oarecare masura omnivor. 

Prin urmare, baza acestei retete este reprezentata de carne macra, organe, cartilaje, fiecare fiind o sursa preponderenta pentru o anumita categorie de nutrienti. Pentru un aport nutritiv complet, aceasta hrana pentru catei include, de asemenea, cantitati mici de fructe, legume si ierburi: mere, linte, mazare, dovleac, naut, menta, cicoare, ghimbir. 

Absenta cerealelor face ca nivelul de carbohidrati din dieta cainelui sa fie scazut, ceea ce creste sensibilitatea la insulina si scade riscul de dezvoltare a obezitatii. 

Hrana pentru caini Acana este o sursa suficienta de vitamine, minerale si oligoelemente; un caine hranit astfel nu necesita nici un fel de suplimente cata vreme este sanatos. 

Unul dintre lucrurile care ii incanta mult pe specialisti si crescatori este adaosul de acizi grasi esentiali Omega-3 extrasi din algele marine. Astfel, animalul are la dispozitie o sursa bogata in DHA si EPA cu o biodisponibilitate ridicata, usor asimilabile, fara a se creste procentul de proteina de origine animala din reteta. 

Multumita acizilor grasi sanatosi, aparatul sau cardiovascular este atent protejat, iar pielea si blana sa vor arata impecabil, fara sa fie nevoie sa investesti si in uleiuri de peste scumpe si care aduc un plus de proteina.

 

Concluzie

In cazul in care esti decis sa apelezi la o alimentatie procesata pentru cainele tau, Acana Miel & Mere este una dintre cele mai complete formule pe care o poti alege. Ingredientele de calitate superioara si perfect echilibrate o fac o optiune excelenta pentru toti cainii adulti. 

 

 

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre