Cele mai interesante informatii despre pinguini

Am modificat articolul ultima data pe: 18.09.21

 

Pinguinii sunt niste pasari fascinante; dincolo de aspectul lor simpatic si de costumatia gen frac, ei prezinta adaptari extraordinare la mediul de viata relativ dur in care traiesc. Apropo, stiai ca toate cele 17 specii de pinguini cunoscute traiesc exclusiv in emisfera sudica?

 

Exista o multime de informatii despre pinguini in lungul si latul internetului si in cartile de zoologie, dar prin acest noian de date s-ar putea sa iti fie dificil sa identifici rapid exact acele lucruri care sunt cu adevarat uimitoare in ceea ce ii priveste pe pinguini. Iata de ce am pus cap la cap aceasta scurta lista de curiozitati despre pinguini. 

 

Unde traiesc pinguinii?

Dupa cum am spus-o deja, exista 17 – 20 specii de pinguini, si toate sunt regasite in emisfera sudica. Habitatele lor sunt foarte variate, de la Antarctica si insulele inghetate, pana la Ecuador, Africa de Sud, Noua Zeelanda, Australia si Peru. Si mai interesant este, insa, modul lor de viata, caci 15 dintre cele 17 specii traiesc exclusiv in colonii mari, de peste 1000 de pasari.

De ce le e de folos acest lucru? In primul rand, coloniile mari ii fac mai putin vulnerabili in fata pradatorilor. Dar in mediul inghetat in care traiesc aceste animale din Antarctica, asta ii ajuta si sa isi mentina mai bine temperatura corporala. 

Un lucru pe care putina lume il stie: n-o sa vezi niciodata pinguini si ursi polari impreuna. Si asta pentru ca ursii polari locuiesc exclusiv in emisfera nordica! 

Pinguinul albastru – piticul pinguinilor

Pinguinul albastru este cea mai mica specie de pinguini care exista. Alaturi de pinguinul imperial, el pare a fi de jucarie, cu inaltimea lui de aproximativ 30 cm. Cele doua specii nu se prea intalnesc, insa, decat la zoo, caci micul pinguin albastru traieste in sudul Australiei, Noua Zeelanda si e observat uneori in Chile. 

 

Pinguinul imperial – un tata devotat

Cunoscut ca pinguin imperial sau ca pinguinul regal, specia se remarca atat prin aspectul elegant, spectaculos, cat si prin caracteristici de comportament deosebite. La aceasta specie, ouale sunt clocite de catre masculi, care le pastreaza pe picioare, sub un pliu special de piele, la caldura. In acest timp, masculii stau adunati in colonii mari, si in mod fascinant, nu mananca nimic, in timp ce femelele sunt plecate sa se hraneasca.

Odata ce, din oua, ies pui de pinguini, femelele se intorc si ele de la ocean pregatite sa ii ingrijeasca. 

 

Ce mananca pinguinii?

Dupa cum iti poti imagina, in gama redusa de animale de la Polul Sud, optiunile alimentare sunt relativ reduse. Pinguinii se hranesc cu o gama variata de pestisori si de fructe de mare, pescuitul fiind modul lor de a prinde hrana. Corpul lor greoi si neindemanatic pe uscat capata o viteza fascinanta in apa, aripile lor mici si ciudate fiind folosite ca inotatoare excelent de puternice. 

 

Pinguinii au genunchi

Pe lista de curiozitati despre pinguini merita mentionat faptul ca aceste pasari…au genunchi. Scheletul picioarelor lor este asemanator structural cu cel al picioarelor noastre: femur, rotula, tibie si fibula. Desi par foarte mici si scurte, picioarele lor nu sunt chiar asa: cea mai mare parte a lor este ascunsa in pene

 

Exista si pinguini agresivi

Vorbim despre curiozitati despre pinguini? Ei bine, ai putea sa iti imaginezi ca aceste pasari mici, imbracate in fracul lor elegant, pot fi bataioase?

Pinguinul Adelie este cea mai mica specie de pinguini care traieste in Antarctica; dragut, un pic neindemanatic, el starneste valuri de simpatie din partea publicului, dar nu te lasa pacalit: aceste pasari sunt agresive si nemiloase. Au fost inregistrate cazuri in care au atacat potentiali pradatori: alte pasari mari sau chiar foci. Ba, unii dintre indivizii din colonii au atacat chiar si vizitatorii care s-au apropiat nepermis de mult de femele si pui. 

 

Pinguinii sunt monogami

Ma rog, majoritatea speciilor de pinguini sunt monogame. Faptul ca isi aleg partenerii pe viata este una dintre acele curiozitati despre pinguini care parca ne face sa ii indragim si mai mult. 

Totusi, viata de familie a pinguinilor nu este neaparat atat de idilica pe cat pare. Cercetatorii care i-au observat pentru perioade indelungate de timp au remarcat ca, desi par sa isi aleaga un partener cu care se vor imperechea pe durata vietii, un procent suficient de mare de indivizi se angajeaza si in acte homosexuale, in timp ce femelele isi fura puii unele altora. 

Coloniile de pinguini imperiali sunt vizibile din spatiu

Imaginile preluate de catre sateliti au demonstrat ca numarul pinguinilor imperiali este aproape dublu fata de ceea ce credeau cercetatorii. Ei pot fi observati din spatiu, ca niste pete maro pe zapada si gheata arctica, avand in vedere tendinta de a trai in colonii foarte mari.

 

Prostitutie in randul pinguinilor

Pinguinii Adelie, despre care povesteam mai sus, sunt una dintre speciile monogame. Pentru a cuceri definitiv o femela, masculul ii ofera pietre si o ajuta sa le foloseasca pentru a-si construi un cuib.

La un moment dat s-a observat insa, ca in absenta unui numar suficient de mare de pietre, femelele Adelie au inceput sa se “prostitueze”, in sensul ca au inceput sa accepte sa se imperecheze si cu alti masculi, cu conditia ca acestia sa ii ofere pietre. La altele, s-a observat un comportament si mai interesant: ele se angajau in ritualuri nuptiale complicate, in care se curtau reciproc cu acesti masculi care aveau pietre de oferit, si dupa ce obtineau piatra cu pricina, fugeau inainte ca acestia sa aiba sansa sa se imperecheze. 

 

Cum putem proteja pinguinii?

Multe dintre speciile de pinguini sunt pe lista speciilor aflate in declin sau in pericol de disparitie. Evident, nu ii putem ajuta cu hranitoare de pasari si alte metode clasice, insa putem, fiecare dintre noi, sa contribuim la prelungirea duratei lor de viata. 

Consumul responsabil de peste, provenit din pescuitul controlat, reducerea amprentei de carbon pe care o avem fiecare dintre noi, reducerea consumului de plastic sunt doar cateva metode simple, cu un impact fenomenal asupra intregii planete. 

 

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu