Am modificat articolul ultima data pe: 02.04.20

 

Din punctul de vedere al grijii fata de animale, Romania se situeaza, probabil, pe ultimul loc in Europa. Vina este, insa, impartita intre autoritati si proprietarii de animale. Descopera care sunt obligatiile tale legale, ca proprietar de caine, in ceea ce priveste purtarea botnitei. 

 

Botnita este un element controversat in lumea iubitorilor de animale in general si a proprietarilor de caini in special. Daca o parte a populatiei a fost educata sa se teama de caini si ar prefera sa vada inclusiv pekinezul vecinei cu botnita, cealalta parte considera ca accesoriul este unul barbar, care constrange inutil animalul, impiedicandu-l sa interactioneze cu mediul.

 

Ce spune legea?

Pana de curand, baza legala care reglementa aceste aspecte era OUG 55/2002 privind regimul de detinere a cainilor periculosi sau agresivi si Legea 60/2003 pentru aprobarea acestei OUG. Conform ordonantei, cainii periculosi sunt grupati in doua categorii de rase: prima categorie include cainii de lupta si atac (Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor), iar categoria a doua include rasele: American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor. 

Pe de alta parte, cainii agresivi sunt cainii care, fara sa fie provocati, ataca persoane sau animale domestice, in locuri publice sau private, cainii care participa la lupte intre caini sau care au fost antrenati in acest scop. 

Conform aceleiasi prevederi legale, cainii periculosi din prima categorie nu au voie in localuri publice sau in mijloacele de transport in comun, iar proprietarul este obligat ca pe drumurile publice sa ii scoata intotdeauna in lesa si sa le puna botnita.

In cazul cainilor periculosi din a doua categorie, acestia au voie in locuri si localuri publice, cu conditia sa fie permanent tinuti in lesa si sa poarta botnita.

Consecutiv incidentelor din ce in ce mai frecvente din ultimul timp, autoritatile au venit, mai recent, cu o completare. In prezent, in categoria cainilor agresivi intra “orice caine care, sa fie provocat, musca sau ataca persoane ori animale domestice in locuri publice sau private si orice caine care participa la lupte intre caini sau care a fost antrenat in acest scop”. Potrivit legislatiei, acesti caini ar trebui sa poarte intotdeauna botnita atunci cand sunt scosi in locuri publice, si sa fie tinuti permanent in lesa cu zgarda sau ham, de catre o persoana cu varsta mai mare de 18 ani si care nu are dosar penal. 

 

Botnita nu ar trebui asociata doar cu cainii agresivi

Avand in vedere prevederile legale de mai sus, cea mai mare parte a populatiei asociaza botnita cu agresivitatea si o priveste ca pe o pedeapsa, sau ca pe un indicator fara dubiu al unui animal feroce si de nestapanit. In realitate, insa, botnitele au o multime de beneficii pentru caini si proprietari, cu conditia ca ele sa nu fie niciodata folosite pentru a pedepsi animalul.

De pilda, un caine speriat sau ranit poate musca din cauza stresului, prin urmare botnita poate fi foarte utila in cazul unei urgente. Unii caini, cei care nu reactioneaza bine in situatii de stres, pot fi dresati sa poarte botnita in anumite situatii, cum e o vizita la veterinar sau la tuns. Acceptarea botnitei se educa, iar cainele o poate percepe cu aceeasi detasare cu care priveste zgarda, hamul sau lesa, daca stapanul il educa corespunzator. 

 

Preia initiativa

Dupa cum am vazut deja, in conditiile in care i se provoaca disconfort sau durere, orice caine poate reactiona incercand sa muste, exact asa cum orice copil incepe sa planga la vederea unui ac. Orice medic veterinar iti va spune ca chiar si cel mai prietenos caine poate avea o reactie de acest tip in conditii de stres.

Este mult mai usor sa iti inveti catelul, inca de cand este mic, cu ideea ca trebuie sa poarte botnita cand mergeti la veterinar, decat sa incerci sa corectezi un comportament deja invatat. In joaca, atunci cand inca e pui, cainele va accepta mai usor o botnita special creata pentru marimea sa, care nu il deranjeaza in nici un fel.

Poti apela la ajutorul botnitei si cand vine vorba despre taierea ghearelor sau despre tuns; unele animale nu agreeaza aceste activitati si e mult mai usor sa previi incidentele si dezvoltarea unor comportamente neplacute decat sa dezveti cainele sa muste cand ii atingi labutele. 

Fii responsabil

Daca cainele tau a muscat, in trecut, o persoana sau un animal, este foarte important sa previi acest gen de comportament prin folosirea cat mai rapida a unei botnite. Tine cont de faptul ca botnita il va impiedica sa muste, dar cainele poate in continuare sa ii raneasca pe cei din jur, mai ales daca e un animal de talie mare. Ea nu te scuteste de folosirea lesei si nu poate fi utilizata ca mijloc de prevenire a distrugerilor pe care le face un catel care roade. 

 

Nu uita!

Chiar si atunci cand cumperi cea mai buna botnita disponibila pe piata, tot trebuie sa tii seama de cateva elemente importante. De pilda: este esential ca aceasta sa i se potriveasca perfect animalului. Intotdeauna trebuie sa investesti intr-un model de marimea potrivita, in functie de rasa de caine pe care o detii, de varsta sa si de caracteristicile sale fizice. In timp ce o poarta, cainele trebuie sa se simta confortabil, sa poata sa gafaie cu gura deschisa, sa bea apa si chiar sa primeasca recompense. Din acest punct de vedere, mult mai recomandate sunt botnitele tip cos.

Intotdeauna trebuie sa creezi o asociere pozitiva in ceea ce priveste botnita. Prezinta-i-o cainelui ca pe ceva amuzant, inca de varsta la care e pui si e mai deschis la a explora; daca nu va fi cazul sa o folosesti pe viitor, foarte bine, dar profita de varsta aceasta pentru a i-o face familiara. 

Evita botnitele de panza; ele nu ii permit cainelui sa gafaie si se pot dovedi periculoase daca sunt utilizate in sezonul cald sau pentru mai mult de cateva minute. Mai ales in situatii stresante, cum e vizita la veterinar, ele trebuie evitate.

 

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre