Am modificat articolul ultima data pe: 10.04.20

 

Animalele de companie (pisici, pesti, pasari, rozatoare, caini) au nevoie de satisfacerea nevoilor lor naturale. Pentru a le facilita adoptarea, starea de bine si o dezvoltare armonioasa, trebuie sa dispui de cateva accesorii esentiale. Cel mai important este sa le alegi atent, pentru a le garanta animalelor securitatea perfecta, atat in interior, cat si in exterior. Descopera aici produsele necesare pe care trebuie sa le cumperi.

 

Multi dintre noi detin un animal de companie. Printre cele mai populare sunt pisicile, pestii, pasarile, rozatoarele si cainii. Acest mic tovaras este un membru al familiei la propriu, iar prezenta sa ofera o stare de bine stapanului. Adoptarea unui animal de companie implica si achizitionarea anumitor accesorii esentiale pentru confortul, igiena, bunastarea sau chiar educatia sa zilnica.

 

Accessorii pentru pisici

Lenesele feline sunt pe drept cuvant considerate alintatele regnului. Drept urmare, pentru asa pretentioase si nobile patrupede, oferta este extrem de bogata.

Trebuie sa mobilezi trusoul pisicii tale cu litiera, nisip si pungi igienice, care nu trebuie sa lipseasca dintr-o casa in care exista astfel de animale de companie, precum si cu dispozitive de hranire si adapare sau bolurile pentru mancare umeda, mancare uscata si apa.

Intrucat nu poti avea sperante ca mata te va urma docila la veterinar, la tuns sau oriunde ai nevoie sa o iei cu tine, este necesar un accesoriu pentru transport, respectiv o cusca pe marimea ei.

Amenajarea unui spatiu pentru somn este, de asemenea, de dorit pentru pisica ta, desi o vei gasi torcand oriunde prin casa, de regula pe perna ta sau pe tastatura calculatorului. Totusi, cosul ei in care sa gaseasca o perna confortabila sau o saltea pe masura poate o convinge sa iti dea voie sa-ti desfasori activitatile.

Cel putin pentru pisicute, joaca este vitala. Asadar, pentru a-ti securiza interiorul locuintei si pantofii, este indicat sa-i creezi un paradis ludic. De la jucariile simple, care sa-i stimuleze instinctul de vanator, cum ar fi soriceii, mingiutele sau unditele, pana la cele pentru zgariat sau la tunelurile de joaca ii vor trezi cu siguranta interesul, mai ales daca au luminite sau sunete.

Poti opta pentru o adevarata instalatie, care sa combine locul de somn cu diverse activitati de joaca. In aceasta categorie intra casutele sau turnurile pentru pisici.

Nu uita de accesoriile pentru ingrijire. Exista produse speciale pentru blana, gheare, ochi, urechi, precum si antiparazitare.

 

Accesorii pentru pesti

In functie de dimensiunile acvariului, de speciile si numarul de pesti pe care i-ai ales, si nu in ultimul rand de experienta ta ca crescator de pesti, poti alege diverse dispozitive sau elemente de decor pentru bazin.

Filtrul de apa, incalzitorul, termomentrul, sistemul de iluminare si minciogul nu trebuie sa lipseasca din dotare, pentru a crea un mediu prielnic pentru pestisori.

Pietrisul, nisipul, plantele si alte figurine pe care le poti alege dintr-o mare varietate de forme si culori vor da valoare estetica ansamblului si ii vor ajuta pe micii inotatori sa se ascunda sau sa zbenguiasca in voie.

 

Accesorii pentru pasari

Chiar daca nu se recomanda incarcarea coliviei cu tot felul de accesorii mai mult sau mai putin utile, raman totusi cateva obiecte de care nu-ti poti priva pasarea. Recipientele pentru seminte sau adapatoarele intra cu siguranta in aceasta categorie.

Stinghiile de sezut din lemn sau bumbac, precum si diverse tipuri de leagan iti fac cu ochiul care mai de care pentru a fi achizitionate si instalate in cusca. Jucariile pentru catarat si cigulit sunt o alegere buna pentru perusi ori papagali.

 

Accesorii pentru rozatoare

Nu e tocmai usor sa multumesti pe deplin un iepuras, un hamster sau o veverita, chiar daca nu pot protesta galagios. Pentru a fi in forma, trebuie sa-i hranesti, sa-i ingrijesti si nu in ultimul rand sa-i salvezi de plictiseala.

Poti gasi diverse tipuri de recipiente sau distribuitoare pentru hrana, precum si adapatoare care se pot agata de cusca. De asemenea, exista felurite produse pentru ingrijirea ghemotocului de blana, cum ar fi periile pentru pieptanat parul in plus, unghiere ori cosmetice pentru igiena custii.

Cum rozatoarele adora sa se joace, sa se ascunda si, bineinteles, sa rontaie, ii poti cumpara dintosului o instalatie in forma de casa, iglu sau tunel, confectionata in intregime din fan, iarba elefantului si nu in ultimul rand din morcovi, care sa-i dea de lucru si sa-l faca fericit.

Rotita de alergat poate constitui atractia principala pentru hamsteri sau pentru veverite, tinandu-ti animalutul in forma fizica de invidiat. Atentie insa, ce-i mult strica! Abuzul ii poate crea dependenta.

Accesorii pentru caini

In functie de varsta, de rasa si de dimensiuni, te poti orienta catre diverse accesorii potrivite pentru prietenul tau canin.

Pentru dormit, ii poti amenaja un culcus simplu, intr-un cos special, pe saltea sau chiar pe o patura, sau unul elaborat, care sa includa un pat adevarat sau o canapea.

Accesoriile pentru masa cuprind diverse tipuri de boluri pentru hrana si apa, individuale sau in set, dispozitive automate de eliberare a unei cantitati de mancare sau de lichid la intervale de timp setate de tine in prealabil sau adapatoare.

Pentru calatoriile in siguranta, alege cea mai buna cusca sau geanta pentru transport, hamuri si husa de protectie pentru perna masinii, precum si un grilaj care sa nu-i permita sa sara pe locul din fata.

La plimbare, la reprizele de jogging sau in parc, ai nevoie de cele mai importante accesorii: zgarda si lesa, care il vor tine in siguranta langa tine, riscul de accident sau de pierdere fiind aproape nul. Cea mai buna zgarda pentru caine indeplineste criteriile de confort pentru patrupedul tau, dar ii garanteaza in acelasi timp securitatea. Exista zgarzi simple, strangulante (nu sunt periculoase pentru caine si nu il ranesc, ci doar nu ii permit sa se smuceasca in lesa), zgarzi pentru dresaj, anti-latrat sau anti-purici.

La capitolul jucarii, exista pe piata o gama extrem de variata, de la cele de ros, cele cu sunete si lumini, pana la celebrele frisbee care va vor garanta momente si amintiri placute impreuna.

Daca ti-e teama ca amicul tau ar putea suferi cumva de frig in anotimpul rece, poti consulta oferta creatorilor de haine pentru caini. Ai putea fi surprins de amploarea industriei de moda dedicata animalelor de companie.

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre