Am modificat articolul ultima data pe: 04.07.20

 

Atunci cand esti fericitul posesor al unui catel si mai si locuiesti la curte, te poti trezi tentat de a construi singur adapostul pentru animalul tau de companie. Nu trebuie sa fie o sarcina extrem de dificila, mai ales daca ti se pare ca este relaxant sa mesteresti diferite lucruri prin gospodarie. In cadrul acestui articol, iti propunem sa afli care sunt cei mai importanti pasi si ce materiale vor fi necesare.

 

Pregatirea materialelor pentru cusca

Poti improviza o cusca atat din paleti, cat si din materiale de constructie ramase de la alte proiecte sau din rigle de lemn/cherestea, OSB sau rigips, toate achizitionate de la cel mai apropiat magazin cu produse pentru bricolaj si/sau de constructii. 

Multi considera ca a mesteri singur adapostul si a cumpara separat toate materialele necesare implica un cost cu mult mai mare decat cumpararea directa a unui cotet gata facut, adaptat taliei animalului. Cu toate acestea, sfaturile de fata se adreseaza cu predilectie celor care isi doresc sa realizeze singuri proiectul, alegand si materialele cele mai bune.

Cheresteaua pentru piloni poate fi de minim 80 x 80 mm(se vand bucati cu lungime de 4 m). Latimea riglelor va fi de minim 8 cm, in timp ce pentru baza, dusumea si acoperis, poti alege bucati mai late sau chiar OSB (macar de de 18 – 22 mm) sau PFL. 

Cusca va trebui sa ofere mai ales izolare corespunzatoare, motiv pentru care multi recomanda folosirea lemnului ca material principal. Drept solutie de izolare poti alege placi din polistiren de 2 cm, pentru pereti, si 5 cm, pentru pardoseala, si sindrila bituminoasa sau tabla galvanizata pentru acoperis. 

Pentru atasarea componentelor, se pot folosi cuie sau suruburi autofiletante pentru lemn/rigips. Ca sa montezi polistirenul, poti utiliza la fixare si silicon. Vopsea si lac pentru lemn iti pot fi utile pentru a proteja si evidentia placut cusca.

Nu uita si de instrumentele absolut necesare: fierastrau (manual sau electric – insa din pacate pendularul nu-ti va permite sa tai chiar drept, daca ai ales OSB), masina de gaurit si insurubat, ruleta, cutter, creion.

 

Cum sa faci proiectul

Esential pentru confortul cainelui tau este sa alegi cum trebuie masurile adapostului. Un cotet pentru catel trebuie sa fie suficient de incapator incat sa permita confortul animalului, dar nici prea mare, incat acesta sa fie afectat de temperaturile scazute din timpul iernii. Indiferent de talia si de greutatea cainelui, poti folosi ca reper cateva dimensiuni simple.

De pilda, latimea si adancimea adapostului la interior trebuie sa fie egale sau cu maxim 25% mai mari decat lungimea catelului, masurata de la varful nasului, pana la baza cozii. 

Inaltimea interna a adapostului trebuie sa fie macar egala cu distanta masurata din crestetul capului animalului si pana la pamant, atunci cand catelul se sprijina pe toate cele 4 picioare, sau sa fie cu maxim 25% mai mare.

Inaltimea intrarii in cusca trebuie sa fie egala cu distanta de la umarul animalului, pana la sol, deoarece, de regula catelul va apleca si capul, atunci cand intra in adapost.

Odata stabilite aceste dimensiuni ale spatiului intern, poti face schita cotetului pe o foaie de hartie, insa considerand si faptul ca peretii trebuie sa fie dubli si la interior vine atasat un strat de polistiren. 

Mai mult, inclusiv baza va fi dubla(pentru a izola eficient termic), iar peretii si acoperisul trebuie asigurati si impotriva infiltratiilor de apa. Nu uita sa adaugi o streasina lata de minim 30 cm latime, care sa previna scurgerea picaturilor de ploaie in cusca si sa umbreasca eficient pe timp de vara. 

Tot esentiala pentru confortul cainelui e izolarea eficienta a acoperisului, deopotriva contra frigului si umezelii, dar si contra caldurii, in sezonul estival. Izolarea acoperisului se face atat cu polistiren, cat si cu un strat de aer, motiv pentru care, desi forma acoperisului este deseori cea in 2 ape, cusca va fi construita cu tavan.

Baza se plaseaza intotdeauna mai sus de nivelul solului, deci niciodata direct pe acesta(ceea ce presupune ca se ataseaza pe cei 4 piloni la minim 10 cm de capete), se izoleaza cu un strat de polistiren si abia peste acesta va veni asezata dusumeaua pe care va sta catelul.

Intrarea si streasina se vor construi in lateral, pentru a evita ca vantul, ploaia sau lumina solara sa intre direct in cusca. Poti construi un paravan suplimentar, in cazul in care consideri ca nu poti plasa cusca intr-o zona a curtii bine ferita de intemperii.

O gura de aerisire poate fi plasata pe peretele opus intrarii in cusca sau macar date cateva gauri care sa asigure ventilatie eficienta.

 

Cum sa construiesti

Vei incepe prin a asambla scheletul custii. Dupa asta fixezi pardoseala, adaugi stratul de polistiren si il sigilezi cu silicon. Peste acestea atasezi dusumeaua, adica al doilea strat de scanduri care vor compune baza custii.

Se adauga peretii interni pe laturi, in spate si frontal, urmandu-se aceeasi strategie ca la dusumea. Aici trebuie acordata atentie in special intrarii, despre care spuneam prealabil ca va fi plasata in lateral. Peste peretii interni vine stratul de polistiren, iar peste acesta se ataseaza peretii exteriori.

Se poate considera ca spatiul de adapostit este gata si se va adauga acoperisul, daca acesta a fost construit si izolat separat sau se ataseaza intai tavanul, apoi stratul de polistiren si apoi restul acoperisului, daca ai optat pentru a-l adauga treptat.

Despre finisaje

La finisaje vorbim despre vopsea, lac pentru lemn si adaugarea unui strat de spuma densa pe dusumea. De asemeni, vei izola acoperisul impotriva infiltratiilor de umezeala si vei scapa de micile defecte din constructie. 

In interior, se mai pot folosi rumegus sau resturi de lemn pe post de culcus, intrucat paturile, pernele sau alte materiale textile vor retine umezeala si mirosurile neplacute si pot incuraja infestarea cu purici mult mai usor.

 

Ce sa consideri daca decizi sa cumperi cusca

Custile realizate din plastic si folosite asa cum sunt cumparate nu ofera confort cainelul, ceea ce inseamna ca, in eventualitatea in care ai cumparat deja una, e important sa o izolezi corespunzator de frig sau de canicula.

E de preferat ca produsul cumparat sa fie realizat din lemn si sa aiba o dimensiunie suficient de mare astfel incat cainele tau sa poata utiliza nestingherit spatiul intern.

Poti folosi culcusuri special concepute pentru catei doar in eventualitatea in care cusca este foarte bine ferita de umezeala si o cureti temeinic cel putin o data pe saptamana.

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments